- Cum se explica prezenta unor semne de tip sumerian proto-cuneiform ?
Pentru ca trebuie sa va spun, dintre toate scrierile cunoscute, apropierea de acestea este maxima. Dupa o cercetare de cativa ani, de-abea dupa ce am aflat de existenta proto-scrierii sumeriane am vazut ca am in aceasta, toate semnele necesare pentru o eventuala citire.Dupa postarea precedenta am realizat ca pot extrage si mai mult din analiza semnelor, semnele fiind singurul aspect cu o certitudine absoluta pe care il avem. Cu regret trebuie sa va spun ca aproape nu am putut sa pun nici-o baza pe elementele furnizate de arheologi. Elementele acestea, ex. atunci cand este vorba de originea tablitelor si a scribului, cuprind un spectru foarte larg, respectiv un posibil areal si interval temporal foarte mare. Inca si mai mult, in loc ca trecerea timpului sa precizeze niste lucruri, cativa arheologi (putini la numar) au gasit cu cale sa vina cu scenarii de domeniul fictiunii. Cum ar fi existenta scrierii in Cultura Vinca-Turdas si existenta unui personaj pur fictiv, a unei preotese-saman "Doamna de la Tartaria".
Doamna care fie vorba intre noi se pare ca murise inainte cu sute si poate chiar mii de ani de a fi scrise tablitele; (5.300 visa 2.500-3.000 )
TABLITE SI/SAU SCRIB SUMERIAN?
O asemenea ipoteza a fost pentru prima oara lansata chiar de catre descoperitor, N.Vlassa. Din 100 de motive (din care voi enumera doar cateva) va arat ca este practic imposibila o asemenea ipoteza.
- Tablite sumeriene originale nu au fost gasite in nici-un alt loc decat in acelea unde a aparut acest scris incipient Sumer/Irak respectiv Uruk(actual Warka), Jemdat Nasr, Elam...si aproape cam atat. Este si explicabil de ce, pentru ca au fost folosite doar in acele locuri, doar o anumita perioada de timp si pentru scopuri care sant aplicabile doar unei societati cu un nivel de dezvoltare social-economic ridicat. Le-au folosit doar lor si apoi au ramas ingropate si gasite doar acolo. Nu ar fi folosit nimanui sa fie duse in alte parti; de fapt nu s-a gasit niciuna in alte locuri, eventual doar in Levant (Siria) dar nu in Anatolia si nici in Europa.
- materialul relativ friabil nu face posibila pastrarea integritatii lor la transportul pe distante atat de mari.
- un posibil migrant sumerian chiar daca initial stia sa scrie si nu ar fi uitat pana la ajungerea in Europa (ani de zile), nu putea folosi tablitele in alta comunitate decat in cea sumeriana relativ elevata
- numai jumatate din semne sant exact ca cele sumeriene; semne mai degraba moderne ((PA/Het/arhaic Eta si D) folosite :
- primul (PA) dupa 2.500-2.200 B.C. si
- al doilea ("D") dupa 800-500 BC.
Din https://www.researchgate.net/figure/The-Cretan-Hieroglyphic-table-of-signs-by-Evans-1909-232-3_fig1_273096050 SEMNUL 45
Nota Vedeti asemanarea semnelor 55 si 56 cu semnele sumeriene proto-cuneiforme:
Din https://cdli.ucla.edu/tools/signlists/protocuneiform/archsigns.html
Sign ZAG~a
Sign ZAG~c
IPOTEZA ORIGINII EGEEANE (sau ANATOLIENE) A SCRIBULUI SI/SAU TABLITELOR
Aceasta varianta a fost imbratisata, mai mult in lipsa de alte optiuni de catre foarte multi cercetatori. Recunosc ca nici eu nu am gasit vre-o explicatie mai buna. O posibila explicatie gasita de cercetatorii G.Papakitsos si I.Kenanidis, imbratisata si de mine ar fi aceea ca minoanii ar fi fost la origine colonisti sumerieni.
Dar chiar si asa nu regasim in scrierile Egeene numai un singur semn identic cu cel proto-cuneiform (semnul sumerian Pa= semnul Egeean Pa) Insa chiar si o asemenea ipoteza are lipsurile ei:
- Nu s-a gasit nicaieri in Europa (deci nici in aria Egeeana), ci numai in cel mai apropiat loc, in levant pe teritoriul Siriei ceva asemanator.
- artefactele ce contin proto-scriere, cum ar fi scrierea Cretana hieroglifica, contin semne doar extrem de distant-asemanatoare celor sumeriene. O influenta a scrierii sumeriene a existat categoric, insa exemplele gasite de D-nii Papakitsos si Kenanidis dupa mine nu sant cele mai fericite si neconvingatoare, din punctul meu de vedere. (Cu totul alta este situatia cand vine vorba de influenta scrierii feniciene in aria Mediteraneeana)
- Pe nici-un artefact Ageean,Balcanic sau Mediteraneean nu s-au gasit atat de multe (si nici macar mai putine) semne identic-sumeriene (semnele sumeriene proto-cuneiforme Se, As, Pa, AMAR, BA, AB) ca pe tablitele de la Tararia.
O posibilitate cu probabilitate foarte mica, ar fi aceea ca tablitele provin totusi din aria Egeeana (cu cele mai mari sanse Creta) dintr-o perioada foarte veche (inainte de 2.200 B.C.) in care influentele sumeriene au fost mai directe si mai mari si din care aceste tablite sant singura dovada ramasa.
TABLITELE: UNICATE ASUPRA CARORA PLANEAZA O INCERTITUDINE MAXIMA, TINZAND A FI CATEGORISITE CA IRELEVANTE, NEINCADRABILE
Intrebare: daca ar fi relevante, pentru ce cultura? Eventual numai pentru cea sumeriana cu care se aseamana cel mai mult. Sau poate pentru cea Egeeana ? ca cea Vinca-Turdas se exclude din f. multe motive. Acestea in conditiile in care nu se cunoaste aproape nimic sigur despre ele si deloc varsta lor. Se pune in mod cu totul stringent si acut o intrebare:
- Cine era de fapt "scribul" si in ce circumstante, unde, cand, si cum a putut lua cunostinta de un grup de semne , grup folosit doar in 2.500-3.100 B.C.? Acest fapt ar fi fost posibil doar in doua perioade:
- una apropiata de intervalul de mai sus si alta
- extrem de apropiata de contemporaneitate.
In nici-o alta perioada acest grup particular de semne nu s-au folosit si nici nu existau mijloace de transmitere a informatiei din Sumer in alta parte si deci de a lua cunostinta de ele asa cum este extrem de facil in ziua de azi.
Nota Pentru ca dumneavoastra sa realizati ca nici macar adunarea unei asemenea grupari de semne nu este o treaba de ici-de colo, va pot spune ca inclusiv asirologi de top (unul chiar specializat in scrierea proto-cuneiforma), au trecut in analizele lor peste cate un semn-doua nerealizand ca sant de fapt sumeriene proto-cuneiforme si cu atat mai putin ce semne sant (A.Falkenstein, A.A.Vaiman.Rumen Kolev).
Daca retin. numai R.Kolev a facut o minima apropiere de semnele Egeene
Asa incat ca un fel de concluzie, avand in vedere diferitele dificultati aferente diferitor situatii: - Impedimentele legate de o transmisie din aria Egeeana la Tartaria nu sant de ordin pur tehnic (deplasarea scribului a scrisului in sine sau tablitelor) ci apartin unei cauzalitati funciare :
- inceputul scrisului sumerian este despartit de inceputul scrisului Egeean de cca. 1000 de ani ! (3.200 visa 2.200).
Astfel sansele ca tablitele sa fie legate de o perioada recenta sant cu mult mai mari decat cele de a fi foarte vechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu